Postări

Se afișează postări din 2012

Wild West Picnic

Imagine
De curând a avut loc o altă întâlnire a micului nostru grup literar Rose Tea Book Club. De această dată ne-am oprit în vestul sălbatic, cu toate că fizic nu am ieşit nici una din curtea casei mele. Cartea întâlnirii a fost "Răscumpărată din iubire" a autoarei Francine Rivers.  Cartea are tematică creştină şi este inspirată din cartea biblică Osea. Deşi la început am avut mici reţineri faţă de cartea aleasă, totuşi am avut ce discuta pe marginea ei, suficient cât să prelungim seara. Mai sus o fotografie care ilustrează ceea ce tocmai am spus.

Oradea

Imagine

Romantic Picnic with the Brontës

Imagine
Zilele trecute a avut loc întâlnirea grupului Rose Tea Book Club. Ceea ce ne-a legat de această dată au fost cărţile surorilor Bronte. De aceea am căutat un loc cât mai îndepărtat de civilizaţie. Aşa că ne-am refugiat la Peştiş. Prima oprire a fost în casa părinţilor Anitei  care ne-au primit cu multă căldură. Am început cu îmbrăcatul, coafatul, machiajele. Fiecare cu ce a găsit în dulap. Unele dintre noi şi-au confecţionat sau cumpărat rochiile special pentru acest eveniment. Pălăria a fost accesoriu obligatoriu, dar spre ruşinea mea am fost singura fără pălărie. În fine, puteam avea una în ultima clipă, dar m-am gândit că totuşi se poate şi fără. Decorul a fost pregătit înainte de Anita. Apoi am pornit la drum conduse de gazda noastră. Totul a început în momentul în care am făcut primul pas pe deal. Imaginaţi-vă: şase fete îmbrăcate elegant, cu rochii largi, cu coşuri cu cozonaci, unele dintre noi cu tocuri urcând dealul plin de mărăcini şi crengi. Pământul umed, pentru că...

Agatha Christy Mystery Party

Imagine
Recent a avut loc întâlnirea micului nostru grup de iubitoare de literatură, Rose Tea Book Club , nume ales de Anita. Subiectul întâlnirii a fost Agatha Christie . De aceea am numit evenimentul Agatha Christie Mystery Party . Seara a debutat pe la ora 18 pm când a început să se adune lumea. Când spun lume nu mă refer la un oraş întreg ci doar la chipurile pe care le vedeţi în fotografia de mai jos. Am stabilit locul crimei, Emma şi-a pregătit aparatul foto, de fapt ea a făcut şi pe mortul. Vorba ei: "e mult mai uşor să fii mort decât viu!" uitându-se la mişcările noastre agitate de colo colo. Garderobă vintage: pălării, fuste ample, sacouri scurte şi cambrate totul alb negru. Apoi coafuri elegante, machiaje deosebite şi rujul roşu.  Nu am uitat de gastronomia englezească: ceai, prăjiturele, plăcintă şi biscuiţi. Pe lângă toate acestea trebuie să adaug că pregătirile au început cu o lună mai devreme, atunci când am stabilit ce cărţi citim. Am observat că a predominat Zece neg...

...din poveşti...

Nicolae Batzaria este unul dintre scriitorii faţă de care am mult respect. Mai jos una dintre poeziile sale.Poate vă amintiţi de Haplea. Bine, peştele, dar unde e pisica? Vine Haplea din piaţă C-un şalău de patru kile. „Să-l găteşti rasol, Frusino, Să ne ajungă patru zile.” Pleacă Haplea. Coana Frosa Îl vându pe zece lei, Ca să-şi cumpere cu banii O brăţară sau cercei. Când e ora de mâncare, Vine Haplea-ntins acasă. „Of, ce poftă am de peşte! Dă mai repede la masă”. „Vai, bărbate! Vai, Hăpliţă, Că nu ştii ce s-a-ntâmplat. Că pisica -arz-o focul- Tot şalăul l-a mâncat”. „Taci din gură, nu se poate, Că pisica-ar fi plesnit. Să mănânce patru kile, Asta-i nemaipomenit!” „L-a mâncat cu cap şi coadă, N-a lăsat nici un oscior. Ah, pisică blestemată, De te-aş prinde, te omor!” Dar deştept cum este, Haplea Nu se lasă-aşa-ncântat. Bănuieşte că la mijloc E ceva cam necurat. Pune mâna pe pisică Şi pe loc o cântăreşte: ...

...din poveşti...

"De-acum, în Primăvară, prin şesuri apusene     pot flori să înflorească, pot muguri să răsară. Şi apele să curgă prin verzile poiene     Şi vesele cinteze să cânte-n zarea clară. Ori poate-s nopţi senine cu fagi în legănare     ce poartă-n rămurişuri ca albe nestemate a elfilor coroană cu-mpodobiri stelare      ca-ntr-o poveste spusă din lumi îndepărtate. Doar eu sunt la sfârşitul călătoriei mele      şi stau în întuneric, parcă în gropi adânci, dincolo şi de turnuri înalte, mândre, grele,       dincolo şi de munţii încremeniţi în stânci. Dar soarele răsare pe-o cale negreşită       Şi Stelele sting în ceruri din veci acelaşi glas - de aceea nu voi spune că ziua e sfârşită      Şi Stelelor eu nu le voi spune bun-rămas!" (Samwise Gangee) citat din J.R.R. Tolkien, trilogia "Stăpânul inelelor", volumul "Întoarcerea regelui"...

Jane Austen party

Imagine
Într-una din zilele trecute am organizat împreună cu fetele o seară Jane Austen. Intenţia principală a fost să stăm împreună, dar cu folos. Aşa că am început pregătirile pentru această întâlnire cu o lună înaine. Nu de alta, dar când se adună opt fete este loc de orice. Am încercat să intrăm în atmosfera regency. De la îmbrăcăminte la maniere, recuzită şi culoare până la micile muffins. Bineînţeles nu am uitat de Jane Austen şi cărţile sale. Fiecare dintre noi a prezentat un personaj favorit. Când vine vorba despre Jane Austen avem de unde alege. Până una alta a fost o seară frumoasă şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru prietenele mele. Fotografia de mai sus spune multe. Mulţumim Emmei Domuţa pentru fotografii. https://plus.google.com/photos/106424300868830464841/albums?banner=pwa Următoarea întâlnire va fi în jurul autoarei Agatha Christie. Până atunci să aveţi multe bucurii!

Ring I, II, Koji Suzuki

Sunt convinsă că cei mai mulţi dintre voi consideraţi că este destul de dificil să fi speriat de o carte. Într-o anumită măsură, televiziunea bate cărţile, atunci când vorbim despre frică. Este mai uşor de creat tensiune şi suspans cu elemente vizuale şi fonetice. Este, de asemenea, mult mai uşor de a obţine un succes ieftin, prin clipirea unei imagini sau folosind un zgomot puternic. Există câteva cărţi, chiar şi în cadrul genului horror, care se pot lăuda că sunt cu adevărat  înfricoşătoare. În această categorie intră cartea „Ring”, scrisă de japonezul Koji Suzuki. Este una dintre acele cărţi  care te fac în mod simultan să-ţi doreşti să o arunci, să o încui într-o cutie, să o îngropi în curtea din spatele casei, şi în acelaşi timp, te obligă în mod inexorabil, să-ţi doreşti să o citeşti până la capăt, cuvânt cu cuvânt. Cititorii pot fi familiarizaţi cu filmul japonez foarte înfiorător cu acelaşi nume, bazat pe carte. Poate cunoaşteţi  remake-ul american numit „Ring”...

...din poveşti...

"Într-un târziu, Frodo reuși cu greu să vorbească și se miră singur de vorbele pe care le rostea, ca și cum o altă voință s-ar fi folosit de vocea lui firavă: - O să iau eu Inelul, cu toate că nu cunosc drumul."   Stăpânul inelelor , volumul  Frăţia inelului, de J.R.R. Tolkien. 

Rubinul din fum, seria Sally Lockhart, de Philip Pullman

Imagine
Azi vreau să arunc o privire asupra unuia dintre cei mai buni autori de mistere pentru tinerii cititori,  Philip Pullman. Voi începe cu prima sa carte, „Rubinul din fum”. Cartea a fost publicată pentru prima dată în Statele Unite în 1987. Cu această carte, Philip Pullman, un fost învăţător, s-a lansat în cariera de scriitor pentru copii şi adulţi tineri. La câţiva ani după ce a apărut „Misterele Sally Lockhart” , Pullman a devenit celebru pe plan internaţional pentru seria „Materia întunecată”, care a început cu „Busola de aur” şi mai târziu a fost adaptat într-un film. În această carte, Pullman nu explorează religia sau teologia sau orice alt aspect grav; el foloseşte pur şi simplu darurile sale pentru a ne spune o poveste. Acţiunea cărţii este stabilită în Londra victoriană, cu aleile sale întunecate, sărăcia, criminalitatea şi lumea interlopă. Sally Lockhart, care crede că a devenit  orfană doar la şaisprezece ani, apare la biroul unde a lucrat răposatul ei tată. Aici înt...