Colecția personajelor din poveștile mele
Colecția personajelor mele (1)
Vă invit să veniți cu mine!
Voi începe o prezentare a personajelor din cărțile mele scrise de-a lungul anilor și voi folosi ilustrațiile care există în fiecare carte.
Primul personaj pe care vreau să-l descriu este Iulia.
Iulia este personajul central din cartea „Călătoria Iuliei în Valea Copacilor” (Ed. Imago Dei, 2016), carte ilustrată de Oana Oara.
Iulia are 11 ani, are părul creț și este deosebit de jucăușă. Locuiește peste vară la bunicii ei și tocmai joaca este cea care o împinge să facă o greșeală, ceea ce o va convinge să pornească într-o călătorie inițiatică. Motanul Ahile, un motan vorbăreț este însoțitorul ei într-o lume plină de personaje fantastice. Iulia va trebui să medieze un conflict între creaturile pădurii, dar nu va fi singură, ci va fi însoțită de alte personaje de poveste.
Uriași blânzi, urși băutori de ceai, păsări cu aripi mari, o familie de bursuci, magicieni și cavaleri.
Ilustrația este făcută de Oana Oara care a surprins atât de bine trăsăturile fetiței. În ilustrație se află și motanul cu personalitate, Ahile. Toată cartea este frumos ilustrată de Oana.

Comentarii