Călătoria Iuliei în Valea Copacilor

Începutul aventurii.

În căsuţa de la capătul satului lumina pâlpâia la o fereastră. Pesemne cei care o locuiau nu se culcaseră, deşi era trecut de ora 9 seara. Pe bună dreptate, nici nu aveau cum să doarmă, deoarece bunicul Manole îi povestea nepoatei sale, cu multă însufleţire, despre nişte întâmplări care avuseseră loc cu multă vreme în urmă, în pădurea din vecinătatea casei. Iulia, căci acesta este numele fetiţei, îl asculta cu răsuflarea tăiată.  Mai neastâmpărată de felul ei şi nu foarte  atentă la ceilalţi oameni, acum sorbea fiecare cuvânt al bunicului. În braţele sale torcea de plăcere Ahile, motanul roşcat al bunicilor. În fotoliul de lângă şemineu se afla bunica, tricotând un fular de lână.

Iulia, o fetiţă de aproape 11 ani, cu părul negru şi creţ, crescută la oraş, venise să-şi petreacă vacanţa de vară la bunici. În fiecare vară încercase să-şi convingă părinţii să o aducă, dar aceştia considerau că fetiţei lor i s-ar potrivi mai bine o călătorie în Europa. Însă Iuliei îi plăcea aici, de fiecare dată i se întâmplase să treacă printr-o aventură. Nici nu ştiuse că pădurea de dincolo de grădină ascunde atâtea poveşti. Abia aştepta ziua de mâine! Ar fi vrut să-i pună bunicului nişte întrebări, dar bunica o zori grăbită la culcare... (...)

Întâlnirea cu Cido, Pasărea Mare a pădurii

 Drumul ce li se aşternea înainte era lung. Când erau sus pe o culme, când erau din nou la vale. Îşi mai trăgeau sufletul la umbra copacilor, şi-atunci Iuliei îi era atât de foame, încât ar fi fost în stare să mănânce ghinde dacă ar fi găsit vreuna. Trecuse demult de ora prânzului când băgară de seamă că în faţa lor se deschidea  un câmp brăzdat de trifoi. 

Deodată, cum mergeau ei liniştiţi, deasupra lor îşi făcu apariţia o pasăre mare, cu pene albe şi negre, coborând în zbor asupra lor. Iulia se sperie la început, dar văzu că pasărea nu are nicio intenţie de a le face rău, ba chiar aproape se prăbuşi. Iulia se aplecă spre ea şi văzu că avea o aripă uşor rănită.

-Ahile, e rănită! Oare o putem ajuta? Găsi în buzunarul jachetei nişte bentiţe colorate cu care legă aripa rănită a păsării.

-Oh, spuse aceasta, îţi mulţumesc foarte mult. Iulia se miră  auzind-o vorbind, deşi se obişnuise să i se întâmple tot felul de lucruri ieşite din comun. Pasărea se ridică desfăcându-şi aripile şi îşi luă zborul. Se învârti de câteva ori deasupra copacilor şi apoi coborî lângă Iulia.

- Acum mă simt mai bine!

- Ne bucurăm să auzim asta. Eu sunt Iulia, şi el este Ahile...

- Da, ştiu cine sunteţi! Nici nu vă daţi seama cum se află unele lucruri. Am ştiut că veţi veni. Nu mulţi oameni se încumetă să intre în pădurea noastră, şi nu oricui i se arată drumul. Chemaţi-mă când aveţi nevoie de mine, eu sunt Cido, Pasărea Mare a pădurii, spuse pasărea şi zbură.

-Ce frumoasă pasăre! exclamă fetiţa. De unde o fi ştiind de noi? Crezi că s-o fi întâlnit cu bătrâna?, întrebă Iulia nedumerită.

-Nu cred că a vorbit cu bătrâna încă, altfel nu ar fi venit la noi cu aripa rănită. (...)

 Ilustrații: Oana Oara

Editura Imago Dei, 2016, Oradea.