Ioana Blaga

  "Totul a început în ziua în care elful Prink a mâncat prea multe bomboane de ciocolată. Ca să nu-şi dea cineva seama de ceea ce a făcut a ascuns ambalajele bomboanelor în cutiile care ar fi trebuit să ajungă la copii. Dar nu s-a mulţumit doar cu atât! A luat fiecare ambalaj în parte şi l-a umplut cu bulgăraşi de zăpadă, cu speranţa că nu va vedea nimeni lipsa bomboanelor. Deoarece Crăciunul era cât se poate de aproape şi pregătirile pentru marea sărbătoare erau în toi, ceilalţi elfi nu au băgat de seamă aspectul rotunjor al elfului Prink. De obicei el era mai lent în mişcări şi toată lumea ştia că-i plac dulciurile. Însă acum parcă le întrecea pe toate, prea încet se mişca. În plus, de câteva ore a început să se plângă de dureri teribile de stomac. Alerga afară fără să fie văzut cât de repede putea. Se răcorea în zăpadă şi apoi se reîntorcea mai întrenat. Dar pentru că fiecare lucru necugetat se lasă cu consecinţe, elful Prink fu nevoit să stea în camera lui câteva ore bune....

  ”Iarna a venit devreme în acest an în Balta Mare. Asupra pădurii s-a abătut o mare şi neaşteptată ninsoare. În ultimii ani, iernile au fost mai blânde, aşa că zăpada i-a luat pe cei mai mulţi dintre locuitorii pădurii prin surprindere. Domnul Bursuc Zito si-a pus la adăpost căsuţa, aşa că acum toată familia stătea în micuţa vizuină ascunsă de iarna grea de afară. În cămin ardea un foc ce lumina toată vizuina, până şi camera din capătul holului era bine luminată. Cei patru pui de bursuc stăteau fiecare cu câte o cană de cacao între lăbuţele din faţă. Doamna bursuc Zito mormăia un cântecel, aşezată în faţa căminului cald şi luminos, având de lucru la noul fular al Domnului Bursuc. Suntem cu câteva zile înainte de Ajunul Crăciunului. De o vreme, în pădure au avut loc nişte schimbări. Locuitorii pădurii s-au pomenit într-o zi că pădurea lor e locuită de o familie de pisici. Tatăl pisoi, mama pisică şi cinci pui coloraţi.”     Fragment din povestea ”Crăciunul în Balta Ma...

  Cronicile din Valea Vegherii, volumul Meșterul Ceasornicar Text Ioana Blaga Coperta Cristina Costolaș Editura Imago Dei, 2020, Oradea. 

    Surpriza Zgomotul se aude din nou. Băiatul se trezeşte speriat şi ascultă. Recunoaşte de unde vine, dar nu poate scăpa de teama care pune stăpânire asupra lui de fiecare dată. -Selena, şopti el. Selena! De data asta vorbi mai tare. -Da, Andrei, ce e? făcu fata somnoroasă. -Te rog, fă ceva, se aude iar zgomotul ăla, ştii tu!   Nu pot să dorm. -Oh, Andrei, nu e decât un prăpădit de şoarece. Culcă-te odată, ne trezeşti pe toţi. -Ce e cu gălăgia asta? se auzi o voce din altă parte a camerei. -Dar n-am ce face, strigă Andrei speriat, mi-e frică! Şi nu e un prăpădit de şoarece, e un şobolan mare, l-am văzut eu într-o seară.   Ceilalţi nu   mai zic nimic. Ştiu ei prea bine de la ce vine zgomotul. -Nu se mai aude nimic, zise fata, apoi se ridică în picioare   lovind cu zgomot în soba de fier. Andrei îşi căpătă liniştea pe moment, şi încercă să adoarmă din nou. Tăcerea se lasă peste camera copiilor. Peste puţin timp, Andrei, Selena şi Iulia...

 Recenzii la cartea Meșterul Ceasornicar, primul volum din seria Cronicile din Valea Vegherii, Oradea, Editura Imago Dei, 2020.      https://booknation.ro/recenzie-mesterul-ceasornicar-de-ioana-blaga/    https://www.delicateseliterare.ro/mesterul-ceasornicar-de-ioana-blaga-editura-imago-dei-recenzie/        

  "În felul acesta, noaptea se lăsa peste pădure şi toţi locuitorii ei adormiră în linişte. Aproape toţi, pentru că în liniştea nopţii veghea asupra pădurii Domnul Henk, bufniţa înţeleaptă. Stătea cocoţată pe cel mai înalt copac din pădure. Îi plăcea să-i vadă pe toţi închizând seara târziu uşile în urma lor, pentru că el era ultimul care le spunea noapte bună."   Fragment din cartea "Poveşti de lângă Balta Mare", Editura Imago Dei, 2019.   Ilustratie de Cristina Costolas.       Fotografie: Viorela Matei Photography.

Literatură pentru copii. https://schoolbit.ro/2023/11/09/final-de-proiect-un-strop-de-literatura-romana-contemporana/ Ilustrație: Oana Oara.      

  Sosirea unui străin (fragment).   Întunericul s-a lăsat peste oraş. La casa de la numărul 7 de pe strada Teilor se vedeau doar luminile slabe de la parter. Erau lumini care aveau rolul de a-i descuraja pe intruşi să dea vreo spargere. Nu că ar fi găsit acolo cine ştie ce comori, în afară de nişte cărţi şi obiecte mai vechi   ţinute într-un seif din perete. Casa era locuită de un bătrân de aproape 60 de ani, şi nepoţelul   acestuia, Darius, de 12 ani. Bătrânul era proprietarul unui mic anticariat care se numea „Cărţi vechi şi nu numai” care-şi avea sediul la parterul casei. Anticariatul aparţinea familiei bunicului de multe generaţii. Pe lângă cărţile noi care intrau şi ieşeau din anticariat, bunicul era deţinătorul unor vechi manuscrise. Aşa că printre prietenii săi se numărau tot felul de oameni ciudaţi. Profesori bătrâni, oameni care călătoreau de colo colo şi străinii care ajungeau aici din întâmplare sau pentru că faima anticariatului ajunsese până depart...

Îmblânzitorii de Pagini. În fiecare miercuri, la ora 17,30, avem club de carte pentru copii la librăria Scriptum, Oradea. Clubul de carte   „Îmblânzitorii de pagini” sărbătoreşte   8 ani de zile de întâlniri săptămânale de lectură, fie iarnă   fie vară. Cine spune că azi copiii nu mai citesc se înşeală. Copiii citesc dar au nevoie de un   imbold, au nevoie de ajutor să ajungă la cărţile potrivite.        Ilustrație: Cristina Costolaș.